RSS

Ti-aș fi vorbit de mâinile mele reci

02 Iul

„E vina ta. E vina ta.  Dacă m-ai fi înțeles, nu s-ar fi întâmplat nimic. Dacă te-ai fi străduit să mă întelegi. Era datoria ta.

Auzisem de la cei de anul trei despre tine. Știam că îți place să vorbești despre Bukowski, și că te ridici în picioare când reciți din Baudelaire. Știam că nu îți place Hesse.

Ce nu știam de la ei e cum strângi din pumnul drept și îi lași apoi să se relaxeze la sfârșitul unei fraze. Nu știam că te ștergi pe rochie de cretă fără să îți dai seama , și nici că îți răsucești o șuviță de păr când ești contrazisă.

Nu că aș fi înțeles cum găseau alții îndrăzneala să te contrazică, și cu atât mai puțin cum reușeau să formuleze idei diferite de ale tale. Fiecare părere de a ta devenea și a mea, era Adevărul meu. L-am abandonat în praf pe Kurt Vonnegut și i-am dat brațul lui Alice Munroe. L-am disprețuit pe Murakami. Mi-am vândut  zeii și i-am venerat pe ai tăi.

În timpul cursului nu puteam scoate o vorbă, tot ce reușeam era să beau ceai de mentă și să încerc să nu vomit. Fantezam uneori că într-o seară la sfârșitul cursului m-ai putea chema deoparte să mă întrebi de ce nu spun niciodată nimic. Ți-aș fi vărsat tot sufletul în poală, ți-aș fi vorbit de mâinile mele reci și fruntea fierbinte, despre sunetul penibil pe care îl scoate stomacului meu când pui o întrebare al cărei răspuns rămâne înțepenit pe buze. Ai fi ghicit că am gura uscată și m-ai fi invitat la un ceai. Mi-ar fi plăcut să avem o discuție profundă, elevată despre o carte. Să-ți aduc o perspectivă nouă, să îți văd ochii uimiți și cercetători pironiți asupra mea. Să mergi acasă, să-mi recitești eseurile și te prindă zorile fumând o țigară.

Acum două zile, în timp ce ne vorbeai despre Faulkner, ai făcut o pauză și te-ai uitat la mine. Ți-am susținut privirea, luând calm o gură de ceai de mentă.Nu știu de ce, am crezut atunci că ai înteles. Că m-ai înteles cu totul, cine sunt și ce gândesc, ce vreau și ce pot.

Am ajuns acasă seara și am scris cel mai bun eseu din viața mea. Te vedeam citindu-l cu o cană de cafea alături, pe un fotoliu. Scriam și vedeam cum recitești la nesfârșit paginile scrise de mine, lăsând cafeaua să se răcească.

Nu am mâncat nimic înainte de curs.  Nu voiam să risc să mi se facă rău, trebuia să fie momentul meu. Nu ai zis nimic . Nu ai zis nimic tot cursul. La sfârșitul orei m-am dus cu gura plină de fiere să te întreb despre eseu. M-ai întrebat cum mă cheamă.”

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 2, 2015 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: