RSS

O să fac lucrurile altfel

02 Iul

 – Cine e tatăl? Ai de gând să îl păstrezi?

– Da, dar nu-i spun. De data asta o să fac lucrurile altfel. Mai dă-mi o țuică.

Tocmai pentru că știam cine e o căpătuise nu voiam să-i spun nemernicului. După primele palme, fie-mea mi-ar fi spus și laptele supt de la mă-sa dacă ar fi apucat vreodată să sugă de la amărâta de nevastă-mea, Dumnezeu s-o ierte.

Mi-a spus cu obrăjorii umflați și ochii înroșiți că se jucase cu Ional lui Surdu prin fân. Acuma la drept vorbind, nu o țin de rău. Nu-s multe de făcut în satul ăsta uitat de lume. Și soră-sa rămăsese grea în urmă cu doi ani, dar avusese atâta minte să se joace prin fân cu băiatul popii. Era la casa ei acum, cu încă doi plozi agățați de fustă.

Ăștia ai lui Surdu nu au după ce bea apă, nici nu mă gândesc să o dau după Ion. Și dintre toate fetele mele, ea fusesea isteață. Mi-era drag s-o văd cum buchisește la teme toată ziua. D-aia nici nu am pus-o la câmp.

– Unde mergi acuma?

– Până la domn primar. Trece-mă pe caiet cu țuicile. Sănătate.

Orișicât, de crescut nu am cu ce-l crește. I-oi fi spus cam multe luiVasile, și-ăsta mă descoase ca o babă. Eh, pot oricând să-i zic că m-am răzgândit și nu-l ținem. Sau că s-a înșelat fie-mea și nu e grea.Ia uite ce porumbi frumoși areprimarul.

– Să trăiască domn primar. Aș avea o vorbă cu matale.

– Ia zi Costele. Hai aici la umbră. Bei o țuică?

– Beau dacă ai. Săru-mâna, doamna Maria.

– Costele, dumneata ești? Cum o mai duci?

– Cum s-o duc, doamnă, uite a dat necazul peste mine. Fie-mea mică a rămas grea. Nici măcar nu știu cu cine.

– Ce să-i faci Costele, așa e cu cinci fete. Blestemată treabă.

– Dragă, nu mai vorbi prostii. Un copil nu e blestem niciodată. Alții încearcă o viață și nu le dă Domnul niciun prunc. Stai să-ți pun în unul curat. Mariane, bei și tu?

– C-așa e domn primar, și domniile voastre încercați de ceva ani. Hai noroc.

– Sănătate. Încercăm, dar ne-am cam luat gândul.

– Da’ adopție nu încercați? Tare țuica. E de anul trecut?

– De anul ăsta. Nu prea am vrea să adoptăm, știi cum te vorbește lumea. Când nu e copilul tău, lumea se uită chiorâș. Și parcă știi pe cine nimerești.

– C-așa e. Hai noroc. Când culegeți porumbul?

– Păi pe vineri a rămas că vine Vasile cu căruța.

– Auzi, domn primar. Mi-a venit un gând. Dacă îți dau matale copilul?

– Ce vorbești, Costele?

– Păi nu știe nimeni că a rămas Flori gravidă. Și doamna Maria, matele poți să zici că ai rămas, și în vreo trei luni pleci la sanatoriu undeva. Poți să zici chiar că mergi la sora matale în Spania. Eu o trimit pe Flori mâine la vară-mea în Buzău. Când s-o întoarce în doi ani, matale deja îți crești copilul de un an și ceva. Nu că merge? Și pe…

– Eu știu, mă, Costele.

– Lasă-l, Mariane, să termine de vorbit.

– Și pe fie-mea o știți doar. E frumoasă și deșteaptă. Și să vă zic drept, știu că stătea de vorbă cu băiatul ăl mare a lui Damian.

– Cu Răzvan?

– Cu Răzvan. Acuma ea nu a vrut să zică nimic, dar eu cred că e al lui.

– Răzvan e băiat frumos și sănătos. Și citit, mi-a recitat într-o seară tot Luceafărul, cap-coadă.Mariane, eu zic să ne gândim.

– Ce să ne mai gândim. O facem.

– Doamne ajută, Costele, să-ți dea Domnul sănătate. Of că nu mai pot.

– Nu plângeți, doamnă. Mai aduceți un pahar și luați o țuică, se vedeți ce vă întăriți. Domnu primar, deci deseară o sun pe vară-mea din Buzău.

– Sun-o. Maria, mai adu o sticlă de țuică.

– Să fie într-un ceas bun. Și dacă mai puneți încă două-trei sticle lângă asta, eu nu zic nu. Sănătate.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 2, 2015 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: