RSS

Vâscos

17 Apr

Înting ultima bucată de pâine în sosul rămas în farfurie când simt furnicături in obraji.  Îmi scarpin barba nerasă de câteva zile ( femeia mea mă tot înnebunește să ma bărbieresc), dar senzația vine din interior.

Muierea îmi toarnă în pahar vin, dar nu știu ce dracu, parcă nu îmi vine să beau. Se uită la mine chiorâș și mă face să vreau să-i dau un dos de palmă, dar îmi prinde intenția și se cară  în cămară cu sticla. A dracu muiere.

Când mă ridic să dau la vaci, simt prelingându-se ceva ca un lichid vâscos pe sub piele. Parcă pornește mai de sus, din șolduri și acum se scurge încet spre genunchi, prin interior.

Înaintez greu, parcă am aracet în mine.  Mă opresc să răsuflu lângă stupi.  În grădina de lângă casă am doar cinci, dar în total dețin șaizeci.

A avut Odobescu vreo cincizeci până să moară.  Ne certam mereu, că nu era vad pentru amândoi. De unde atâția salcâmi. Eu aveam doar zece pe vremea aia, dar ăsta nu se lăsa și-și înmulțea familiile de albine în fiecare an. Îl vedeam mereu, ba în vale la Ciorăști, ba în deal la Hurezani, ba la Gorganu, cu căciula lui albă dată pe frunte, asudând și privind atent în stup.  Niciodată nu purta costum de protecție.  Mi-au povestit că atunci când l-au găsit, era tot plin de viermi și puțea, deși zăcea în desișul pădurii, la umbră.

Brusc,  parcă o sută de kilograme de gelatină îmi apasă pe vezică.  Mă deschei la pantaloni ca să mă ușurez în iarbă.

Nu curge nimic. Încerc să mă relaxez și simt cum îmi traversează urina tractul. Numai că nu curge nimic. În schimb, înăuntru se tot prelinge ceva. Îmi vine să vomit și chiar îmi urcă ceva pe gât în sus, dar nu e amăreala pe care o anticipez.

Acum am aceeași senzație de aracet peste tot. Parcă stă să curgă ceva și din nas, și degele sunt mai pline și mai grele. Mi se face frică și încep să transpir la frunte.  Duc mâna sus și dau de ceva lipicios. Nu e transpirație.

Greutatea ce îmi apăsa vezica se ridică, și din capul penisului văd scurgându-se imposibil de încet ceva.  Încep să înteleg. Albinele mele. Albinele lui Odobescu. Muierea avea dreptate. Albinele nu iartă.

Cad înainte să se prelingă primele picături în iarbă.  În gură am un gust grețos de dulce, și ultimul lucru pe care îl văd sunt ochii căscați ai lui Odobescu,  cum zăcea cu căpățâna spartă lângă bâta cu care i-am spart capul,  în deal, la Hurezani.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 17, 2015 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: