RSS

Arhivele lunare: Aprilie 2015

Nu poți rămâne

Ascultă, tu nu știi, dar o să te privez în câteva minute de dreptul tău la viață, nu o să ți se dezvolte niciodată mâinile, universul nu o să-ți audă niciodată primul tău strigăt, pământul nu să-ți simtă niciodată primii pași, nu o să ți se pupe degețelul mic de la mâna stângă, nu o să simți niciodată o coroniță de flori pe cap, nu o să îți tai unghiile, nu o să mă privești niciodată în ochi, nu o să te julești la genunchi, nu o să iei niciodată amendă în tramvai, nu o să înjuri, nu o să săruți, nu poți să mă condamni pentru ce urmează să fac, nu ai fi avut o viață normală oricum, nu ar veni nimeni să te vadă cum te frămânți în pătuțul tău, la masa de Crăciun nu ne-ar chema, și dacă ne-ar chema, nu s-ar uita nimeni la tine, nimeni nu ți-ar aduce cadouri, verișorii tăi ți-ar striga răutăți, ai asculta pe la ușă ce zic despre tine mătuși grase cu părul scurt, bându-și ceaiul și scuipând bucăți de prăjitură printre cuvinte care ți-ar trasa dâre pe obraji, sămânța răului, copilul ăla blestemat, și ai veni la mine să mă întrebi, și eu m-aș gândi poate la același lucru, sămânță a răului, ai avut atâta forță cât să prinzi viață printre zbaterile mele, implorările, gemetele, mi-a rupt bluza, plânsetele, mă strânge de gât, leșinul de câteva secunde, e cu gura pe sânii mei, trezitul tot într-un țipăt, dezgustul, e în mine, rugămințile, Doamne Dumnezeule, să se termine mai repede, e acolo în mine și parcă nici nu a plecat când intră iar, nu mă lasă în pace, lasă-mă în pace, te rog, te rog nu mai intra iar, te rog,  la sfârșit mă lasă, dar rămâi tu, cum ai putut să rămâi, copil blestemat, sămânță a răului, când ți-ai face temele la birou și te-ai concentra să îți iasă S-ul buclat în două părți, eu m-aș uita la tine și m-aș gândi cum ai rămas, ai rămas, nu poți să rămâi, m-ar îngrozi primul tău țipăt, tu, copil cu rubrica necompletată în dreptul tatălui, nu aș putea să te las să sugi din pieptul meu, nu te-aș lăsa să dormi cu mine în pat, e vina ta, tu ai vrut să rămâi în mine, nu poți să rămâi până la capăt, vine asistenta, nu ai de ce să mă condamni,  nu poți rămâne, trebuie să pleci.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 25, 2015 în Uncategorized

 

Vâscos

Înting ultima bucată de pâine în sosul rămas în farfurie când simt furnicături in obraji.  Îmi scarpin barba nerasă de câteva zile ( femeia mea mă tot înnebunește să ma bărbieresc), dar senzația vine din interior.

Muierea îmi toarnă în pahar vin, dar nu știu ce dracu, parcă nu îmi vine să beau. Se uită la mine chiorâș și mă face să vreau să-i dau un dos de palmă, dar îmi prinde intenția și se cară  în cămară cu sticla. A dracu muiere.

Când mă ridic să dau la vaci, simt prelingându-se ceva ca un lichid vâscos pe sub piele. Parcă pornește mai de sus, din șolduri și acum se scurge încet spre genunchi, prin interior.

Înaintez greu, parcă am aracet în mine.  Mă opresc să răsuflu lângă stupi.  În grădina de lângă casă am doar cinci, dar în total dețin șaizeci.

A avut Odobescu vreo cincizeci până să moară.  Ne certam mereu, că nu era vad pentru amândoi. De unde atâția salcâmi. Eu aveam doar zece pe vremea aia, dar ăsta nu se lăsa și-și înmulțea familiile de albine în fiecare an. Îl vedeam mereu, ba în vale la Ciorăști, ba în deal la Hurezani, ba la Gorganu, cu căciula lui albă dată pe frunte, asudând și privind atent în stup.  Niciodată nu purta costum de protecție.  Mi-au povestit că atunci când l-au găsit, era tot plin de viermi și puțea, deși zăcea în desișul pădurii, la umbră.

Brusc,  parcă o sută de kilograme de gelatină îmi apasă pe vezică.  Mă deschei la pantaloni ca să mă ușurez în iarbă.

Nu curge nimic. Încerc să mă relaxez și simt cum îmi traversează urina tractul. Numai că nu curge nimic. În schimb, înăuntru se tot prelinge ceva. Îmi vine să vomit și chiar îmi urcă ceva pe gât în sus, dar nu e amăreala pe care o anticipez.

Acum am aceeași senzație de aracet peste tot. Parcă stă să curgă ceva și din nas, și degele sunt mai pline și mai grele. Mi se face frică și încep să transpir la frunte.  Duc mâna sus și dau de ceva lipicios. Nu e transpirație.

Greutatea ce îmi apăsa vezica se ridică, și din capul penisului văd scurgându-se imposibil de încet ceva.  Încep să înteleg. Albinele mele. Albinele lui Odobescu. Muierea avea dreptate. Albinele nu iartă.

Cad înainte să se prelingă primele picături în iarbă.  În gură am un gust grețos de dulce, și ultimul lucru pe care îl văd sunt ochii căscați ai lui Odobescu,  cum zăcea cu căpățâna spartă lângă bâta cu care i-am spart capul,  în deal, la Hurezani.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 17, 2015 în Uncategorized

 

Robot

Se ridică din pat la 6. Hainele sunt pregătite pe scaun. Ciorapi. Pantaloni.Sutien. Bluză. O carte cade când închide ușa.

Calcă prin băltoace cu pași regulați. În stație sunt multe umbrele. Se aude un claxon prelung. Un poc. Un țipăt, apoi mai multe. Umbrelele se trezesc și o zgârie. Vor să treacă. Să vadă. Vor să știe. Se dă la o parte.

– Sunați careva la ambulanță. Nu o mai mișcați, doamnă.

Nu se întoarce spre stradă. Vine tramvaiul între timp.

Ajunge prima la fabrică. Dă drumul la bandă. Apare primul deget de metal. Apare și al doilea. Unul după altul. Șirag de metale. Ia unul, îl bagă în aparat. Degetul se îndoaie. Bifează. Îl pune la loc. Alt deget, alt test. Altă bifă. Următorul.

Colegele de etaj își beau cafeaua.

– Iar a ajuns asta prima. Fata asta nu are viață. Nici la țigară nu iese.

– Ai văzut? Iar a ieșit angajatul lunii. Lucrează ca nebuna.

– Ah, voi nu știți? De când cu Mihai ăla.

– Mihai de la secția 3?

– Da mă, de la asamblare. S-au despărțit acu o lună.

– Păi ce, au fost împreună?

– Da mă. A fost scandalul lunii. Și-a tras-o cu Melina.

– Tipa nouă de la 5?

– Da mă.

Unul după altul, degetele curg. Ridică. Îndoaie. Bifează. Pune înapoi. Ridică, îndoaie, bifează, pune înapoi. Ridică, îndoaie. Bifează. Pune înapoi.

Tramvai. Băltoace. Intră pe ușă. Ridică de pe podea cartea. Citește dedicația.

Îi sare prima piuliță.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 5, 2015 în Uncategorized