RSS

Arhivele lunare: Martie 2014

Sa agati o tipa necunoscuta e ca apa in loc de whiskey

„Sunt cateva persoane care m-au validat de-a lungul vietii”, gesticula ea cu paharul. „Dar gandinandu-ma in urma, nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva aveau alte motive. Plictiseala, poate. Fierbinteala, alta varianta. Frica, cine stie. Sau poate doar instinct de baiat sau fata buna. Dar niciodata cine as fi vrut.”

Spalam vraful de scrumiere din chiuveta si ma gandeam serios daca ar fi cazul sa iau un pahar si sa-l frec la nesfarsit cu o carpa, ca sa-mi intru in rol mai bine.  Numai ca nu aveam nicio carpa curata. Si femeia din fata mea nu parea sa aiba nevoie de alte clisee.

„Ma fut mult. Ma fut cu cei mai diversi indivizi din cauza asta. Mie asa imi place sa cred. Ca e din cauza ca invatatoarea care era mai scunda ca mine intr-a treia nu mi-a zis niciodata bravo. Ca e din cauza ca in liceu m-au urat colegii, ca facultatea am terminat-o prea tarziu, ca la munca nu am fost propusa niciodata angajatul lunii, ca tata nu m-a invatat sa joc fotbal, ca nu mi-a aratat cum se lipesc firele, ca mama nu ma punea sa fac nimic pentru ca nu ma credea in stare. Mi-o trag cu toti tipi care vor sa mi-o traga. Mi se pare ca ii validez eu in felul asta. Oricum, altfel nu as sti sa le construiesc increderea. Pana la urma, asta stiu sa fac cel mai bine.”

Cautam vreo urma de amaraciune pe fata ei, dar nu vedeam decat seninatate. Mi-a facut semn sa-i umplu paharul din nou.

„Ai fi surprinsa sa vezi cati barbati au nevoie sa agate o necunoscuta seara. E plin Bucurestiul de oameni singuri, care isi fac curaj sa iasa in centru cu amicii, intr-o ultima zvarcolire de razvratire impotriva vietii de cacat pe care o duc. Cateodata ies cu colegii de servici. Astia imi plac cel mai tare. Stau tacuti si beau dintr-o bere, si cer o tigara de la cel mai galagios din grup, desi nu sunt fumatori. Incearca sa se integreze in felul asta, dar tusesc ca adolescentii la primul fum de tigara. Genul asta de om ma excita cel mai tare. De obicei il las pe respectivul sa mearga la baie, si cand se intoarce si e aproape de masa lui, il opresc cu un pretext oarecare. Il las apoi sa se prinda in ce pozitie de putere e, il vad cum indreapta spatele, vorbeste mai rar, isi ingroasa vocea, rade discret, imi aprinde tigara. Intr-un final ma invita la masa lor, unde se izoleaza voit de restul colegilor si intretine o conversatie usurica dar culta. Incet-incet pleaca toti, si toti dau mana cu el. La final ramanem doar noi, si putem merge la el sa inchei procesul de validare.”

Imi venea in minte o incercare de a mea de ridica moralul colegei de camera din facultate. O parasise prietenul si zacea in pat. Nu o placeam in mod deosebit, si de-aia imi era greu sa o consolez. Dupa cateva incercari grotesti de a face toti barbatii niste porci, i-am zis ca intotdeauna mi s-a parut ca are cele mai frumoase maini pe care le-am vazut vreodata. Si acum cred la fel. Mi-a facut din nou semn sa-i torn.

„De obicei plec imediat dupa, dar sunt cativa care incearca sa ma convinga sa mai beau ceva cu ei. Sa le dau numarul de telefon. Cateodata isi trag rapid blugii si sosetele sa fuga pana la non stopul de jos sa ia bere. Astia ma dezamagesc. Nu au inteles nimic. Au futut o femeie necunoscuta. Nu mai au nevoie de mine cum nu au nevoie de tigara aia ca sa se integreze. Unul a coborat o data cu o punga. Nu ma mai gasesc cand se intorc cu sticla de prostie. Astia sunt incurabilii.”

Colega de camin mi-a zambit dupa faza cu mainile si s-a oprit din plans. Adevarul e ca era semintuneric, dar mi s-a parut ca femeia din fata mea avea lacrimi in ochi.

„Astia sunt prostii. Oameni cu talent, oameni destepti, oameni frumosi, oameni sinceri, oameni buni, care nu ar avea nevoie nici de dracu pentru a fi grozavi. Doar ca nu sunt in stare sa fie grozavi singuri. Asa ca astepta sa vina cineva sa le spuna ce pula mare si creier adanc au. Si apoi se deschid si revarsa tot ce au in ei de valoare. Dar pana atunci amusineaza pe Facebook orice urma de simpatie, lauda, like, share, si niciodata nu e destul. Pana atunci cer tigari si se ineaca cu fumul. Pana atunci iti spun cu ironie falsa si usor apologetica despre cat de tare rasufla cand urca scarile si cat de greu si-au facut treaba la munca ieri. Cum de ce… pentru ca sunt grasi si prosti. Astia sunt aia pe care trebuie sa-i fut ca sa le bag mintile in cap.”

M-am aplecat peste bar si am sarutat-o.

„Proasto. M-ai validat inca de cand ai inceput sa-mi torni in pahar apa in loc de whiskey.”

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe Martie 19, 2014 în Uncategorized