RSS

E mai interesant daca musti din el si sari de la doi metri

08 Apr

„Nu serios acum, chiar trebuie? De ce un castravete murat? Suna ca un inceput de literatura proasta. Lasa-ma sa continui eu povestea. Sunt un personaj dintr-o carte. Sau si mai bine, un personaj dintr-o poveste pentru copii. Una originala, pe cat poate. Si totusi, de ce nu gaura din perete? Da-o dracu…De ce nu urma de creion de pe zid la un metru distanta de podea cand incercam sa ma masor la 6 ani? Pe bune, un castravete murat? Chiar trebuie? Ce dracu….”

„Incearca. Si sotul tau mi-a spus ca ai probleme de comunicare. Te-as minti daca ti-as spune ca e un exercitiu standard folosit de toti psihologii. Dar e deja a patra sedinta, si nu ai scos un cuvant. E prima oara cand aud ceva de la tine, inseamna ca functioneaza”.

„Asculta tanti, sunt o tipa ciudata. Ce dracu, daca sotul meu a insistat atat sa merg la psiholog, deja ai indicii, nu? Dar totusi, si pentru mine e prea mult. Adica ce dracu sa-i spun?”

„Ce vrei. Ce ar trebui sa-mi spui mie. Ti-am pus atatea intrebari, de ce nu incerci sa raspunzi macar la una uitandu-te la el?”

„La castrevete? Doamne, nu-mi vine sa cred ca fac asta.”

*

*                *

*                *                *

„A trecut deja o ora, nu-i asa? Pot sa plec? Nu pot sa vorbesc cu un castravete murat si gata. De fapt, cred ca ar trebui sa-l consideri un semn bun….. Ce dracu… acum nu mai zici tu nimic… Alooo? Tanti? Pot sa plec sau nu?…”

*

*                *

*                *                 *

„Uite care e treaba, zbarcitule. O sa-ti zic cateva chestii, si tu o sa te prefaci ca nu le auzi. Sa nu imi raspunzi.E mai bine pentru amandoi asa. Cand ma enervez injur mult si am senzatia ca orice mi-ai spune m-ar calca pe nervi. Hai sa ne prefacem ca esti psiholog, vrei? Nu pot sa comunic decat daca intru intr-un rol. Am mai citit o carte asa, nu mai tin minte cum se numea. Printre altele, vorbea de un tip si o tipa care erau actori. Nu erau in stare de nimic in afara scenei. Si totusi s-au indragostit, s-au casatorit dar se ducea pe rapa tot pana cand cineva si-a dat seama ca doar jucand un rol traiau cu adevarat.Doar jucand fiecare cate un rol puteau fi indragostiti unul de altul. Toata casnicia lor asta au facut. Au interpretat piese, roluri, personaje. Daca vrei o marturisire, trebuie sa ma prefac ca esti psiholog, si nu un castravete murat. Si eu clientul. Deci incep, fii atent. Nu nota. Nu e nevoie. Am suficienta imaginatie cat sa ma prefac ca te vad notand ce zic. Deci incep.

Nimic din ce am facut in copilarie nu e demn de mentionat. Trec si peste primii ani de liceu. Intr-a zecea m-am imprietenit cu o tipa. Cu o colega. Ii uram fara discriminare pe toti din clasa, dar ea era altfel. Am remarcat-o prima oara dupa doi ani. Ma durea undeva de colegi, de profesori, de scoala si de tot ce tinea de realitatea imediata. Si totusi, intr-o zi am vazut-o. Statea pe scarile de la intrare, cu fata in palme si cu ochii inchisi. Nici nu ar fi putut altfel, ii batea soarele direct in fata. Si totusi, ceva m-a impresionat la scena respectiva. Am inceput sa fiu mai atenta la ce se petrecea in clasa, Am inceput sa fiu mai atenta la ea. Stateam in ultima banca, si vedeam cat de des se uita pe fereastra.

Intr-o zi mi-a cerut un creion. Ala a fost inceputul prieteniei noastre. Un creion, nu ti se pare super firesc? Colectiona brichete. Avea un dulap mare in camera, plin cu brichete. Cateodata lua una si o aprindea. O tinea aprinsa pana incepea sa o friga la mana. Acum cand ma gandesc, pare destul de ciudat, dar atunci nu am bagat in seama prea mult asta.

Am ramas prietene si pe timpul facultatii. Ne-am scris scrisori, ca sa para relatia noastra mai interesanta. Nu scriam niciodata mailuri si nu ne telefonam. In ultima scrisoare i-am scris de un profesor idiot de la facultate. Am tunat si am fulgerat impotriva lui pe trei pagini. Daca as fi stiut ca e ultima, i-as fi scris ceva mai interesant si mai plin de inteles. M-a sunat mama intr-o dupa-amiaza de joi. Imi amintesc si acum, ma pregateam sa plec in Carrefour si am luat o gura de cafea inainte sa ies pe usa. M-a sunat sa-mi spuna ca a fost un incendiu.

Fusese un incendiu la ea in apartament, acasa. Pornise din camera ei, si arsese de vie, in plina zi. Se presupunea ca dormea si nu s-a trezit decat prea tarziu. Au gasit bucati de piele si unghii langa fereastra. Probabil a vrut sa sara pe geam, zicea lumea. Dar eu am stiut. Stiam. Stiu.

S-a sinucis. Imi aminteam doar fata ei scaldat in lumina soarelui, din ziua aceea.

O sa crezi, ridatule, ca asta ma face sa am probleme acum. Esti un dobitoc daca crezi ca e asa simplu. In realitate, ma gandesc rar la ea. Au trecut 20 de ani…

De fapt, incepi sa ma enervezi. Stii de ce? Faci parte din comunitatea castravetilor murati din borcan, multi probabil. Semanati toti, si stati acolo la gramada. Semanati cu o familie de prosti. Si uite ca unul se educa. Devine psiholog si e scos din borcan, si mare sarbatoare. Scade si nivelul zemii din el. Ce dracu contine zeama aia, chiar asa?

Viata mea e cat se poate de plata. Nu se intampla niciodata nimic. Dupa facultate, am inceput sa dau interviuri ca sa ma angajez. M-au respins douazeci si doua de firme. M-am gandit sa plec intr-o calatorie de regasire a sinelui, cum am vazut intr-un desen. Cu bicicleta, in jurul tarii. Te asteptai sa zic in jurul lumii, nu e asa? Nu aveam atata timp si atatia bani. Numai ca mi-am dat seama ca incepusem sa ma gandesc oarecum fericita ca o sa slabesc de la atata miscare, si am abandonat proiectul, scarbita de mine. De unde si atata profunzime, zau asa…

A doua zi m-am dus la al douazeci si treilea interviu si, asa cum te asteptai probabil, m-au acceptat. Cel mai palpitant lucru care mi s-a intamplat in urmatorii cinci ani a fost cand am cazut la metrou jos, intre sine, cand asteptam trenul. Intotdeauna m-am gandit ca nu e nicio problema daca o sa cad, ca e loc destul sa ma retrag langa perete, dar oricum stateam mereu in capatul opus din care venea. Nu s-a intamplat nimic, mai erau trei minute pana sa vina. Am avut destul timp sa ma urc inapoi. Oricum, pentru trei minute atentia a douazeci si ceva de oameni a fost indreptata asupra mea.

Nu serios, de ce trebuie sa vorbesc neaparat cu un castravete murat? Plec acasa, tanti. M-am plictisit. Nu mai revin sa stii. Il iau cu mine totusi, m-am atasat oarecum de el. La revedere.”

Am iesit pe usa si am grabit pasul. Cand am ajuns dupa bloc, m-am asigurat ca nu ma vede nimeni, am apasat pe butonul de la curea si am deschis portalul. Am muscat din castravete si am sarit in el, de la doi metri distanta. Intotdeauna sar de la doi metri. Pare mai interesant.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 8, 2012 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: