RSS

Cum ma indragostesc (ziua 2)

19 Ian

„Pana la 23 de ani mi-a fost frica sa traiesc. Eram asa al dracului de inspaimantata ca mi-am gresit meseria, ca nu-mi traiesc viata cum imi place, ca nu devin ceea ce vreau sa devin, incat nu traiam de fapt. Mi-era frica de momentul in care o sa mor, cand ma uit in spate si imi dau seama ca mi-am irosit toata viata. Si nu mai am ce face. Mi-era firca de „prea tarziu”.

Mi-era frica si de umbra mea. Frica sa nu ma desconsidere prietenii, frica sa nu imi dezamagesc parintii, frica de o relatie serioasa, frica de tigari”.

Reporterul ridica o spranceana.

„Serios, mi-era frica de tigari. Nu fumasem niciodata in viata mea, pentru ca simteam ca in momentul in care am pus gura pe tigara o sa devin dependenta. Nu eram idioata, stiam ca nu pot creea dependenta atat de rapid, doar ca intotdeauna am crezut ca sunt genul de om care devine dependent. Ca o sa sfarsesc ca matusa alcoolica care isi suna nepotul sa o ia din bar la patru dimineata, sau pe un pat de spital cu cancer la plamani si cu dinti si unghii galbene, implorand pentru „o ultima tigara”.

In momentele de criza, ma vedeam stand pe podea, sprijinita de zid, cu tigara in gura si paharul de whiskey langa mine. Nu fumasem niciodata, dar simteam nevoia sa o fac.

Asa ca in fiecare dimineata imi beam cafeaua, imi imbracam fusta pana la genunchi si plecam la servici cu tocurile tacanind pe asfalt, aparent sigura pe mine. Lucram ca programator la o firma care imi platea un salariu decent, nu foarte grozav, pentru ca terminasem facultatea in cinci ani, nu in patru. Nu ma deranja sa fiu mediocra.

Imi amintesc o data cum, uitandu-ma la un episod din „Buffy, the Vampire Slayer” ( jur ca nu e asa idiot pe cat suna) cu ochii mariti in timp ce Buffy se lupta cu un vampir, mi-a trecut prin cap ca daca viata mea ar fi avut vreo legatura cu serialul ala, probabil eu as fi fost victima din episodul X. Patru secunde tacanit de tocuri pe asfalt, o secunda uitat inapoi, trei secunde mers mai repede, doua secunde uitat inapoi plus urlet, trei secunde sangele tasnind si tacere. Scena urmatoare.

In pauza de masa am coborat la cantina din cadrul companiei in care lucram. Mancam o ciorba de perisoare cand am vazut o foaie de hartie pe masa, langa paine. Era un biletel.

<<Daca ai putea schimba ceva din trecut, ce ai schimba?>>

Ei bine, nu e chiar genul de chestie pe care te astepti sa o citesti pe un biletel de langa painea ta, in timp ce mananci o ciorba de perisoare la cantina firmei in pauza de masa. Astea se pot intampla intr-o cafenea misterioasa de Lipscani, in timp ce iti bei a doua cafea.

M-am uitat in jur si l-am vazut. Barbatul ala nu avea ce cauta in cantina unei firme de programare. Si pentru cafeneaua misterioasa era prea mult. Nu are rost sa ti-l descriu, pentru ca nu as reusi nici intr-o mie de ani. Nu incerca sa ti-l imaginezi, e un efort inutil. Ochii aia…”

Scriitoarea trage aer in piept.

„Ochii aia aveau tot focul iadului si tot albastrul cerului in el. Toata ploaia si tot soarele, fara sa fie curcubeu. Aveau o mie de draci care dansau pe o iarba proaspat scaldata in roua.

Am luat un pix si am scris: nimic.

Anul ala am devenit fumatoare inraita timp de sase luni de zile, suficient cat sa consider ca sunt dependenta. Apoi m-am lasat.

Mi-am dat demisia si m-am inscris la facultatea de psihologie, la jurnalism si la drept. Lucram in tura de noapte ca barmanita la un club de pe Lipscani. Dimineata faceam dragoste cu el cand ieseam din tura, direct pe covor de cele mai multe ori. Ma ducea el in pat apoi.

In perioada aia am trait vreo trei vieti. Am sarit cu parasuta, am facut scufundari, am facut traseuri pe munte,am dansat in fiecare noapte, am invatat sa calaresc, am invatat sa gatesc, nu am ratat nici macar o zi de nastere a parintilor mei, si nici a prietenilor. Am inceput sa trimit diverse articole la toate ziarele care mi se pareau cat de cat decente, in ideea ca ma va accepta macar unul. M-au vrut toate. Am avut colaborari cu toate ziarele demne de mentionat din Romania. Dormea langa mine, si imi venea sa tip in fiecare dimineata de fericire, in timp ce facea cafeaua. Nu mai dormeam decat vreo cinci ore pe noapte. Nu era timp destul.

Nu avea rost sa incerc sa ma mai opun. Ma lovise chiar viata in cap. Ochii aia erau un fel de pompa imensa de fericire pentru mine. Am scris prima mea nuvela in trei zile. A sunat el la club, sa-i spuna sefului ca sunt bolnava. Am stat langa laptop si am tastat non-stop o zi si o noapte. In timpul asta el a lucrat langa mine, oprindu-se din cand in cand sa-mi mai aduca cate o cafea. Dimineata urmatoare am sters absolut tot si am luat-o de la capat. Seara urmatoare era gata, si toate noaptea m-a tinut in brate cat timp am dormit.”

Scriitoarea tace. O jumatate de ora, o ora. Incepe sa ploua.

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe Ianuarie 19, 2012 în Uncategorized

 

Un răspuns la „Cum ma indragostesc (ziua 2)

  1. A

    Ianuarie 20, 2012 at 7:47 pm

    „Si pentru cafeneaua misterioasa era prea mult.”

    Haha.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: