RSS

O noapte oarecare

Ieși din baie cu părul ud, în pijamale. Țigara lui stătea stinsă în scrumiera improvizată dintr-o cutie de pateu vegetal. Strâmbă din nas dar își corectă expresia când se întoarse spre ea. Aruncă o privire în monitor unde clipocea o fereastră de chat.

– Ești gata?

– Da. Pot pune, te rog, un prosop pe pernă? Nu vreau s-o ud.

Se culcă pe pat și întinse mâinile deasupra capului. I le legă de cadru. Strânse până îi văzu grimasa, apoi lărgi puțin legătura.  Rămase pe marginea patului și se uită la ea. Aida se rostogoli cu spatele la el.

Stătu mult timp pe marginea patului, cu capul în jos. Fereastra chatului clipoci din nou. Se ridică încet și  își reaprinse țigara. Se așeză apoi la calculator și citi.

Mi-e dor sa ti-o trag pe la spate. Metodic.

Întoarse capul spre pat. Aida era tot cu fața la perete. Bluza i se răsucise și era puțin ridicată. Fereastra clipoci din nou.

La geam, cum iti place tie. Sa-ti bag mana in gura si sa ma musti de placere.

Închise facebookul  și se ridică de pe scaun. Merse la baie și se spălă cu apă rece pe față. Aruncă o privire în oglindă, ignoră prosoapele mici din cuier și traversă holișorul spre bucătărie. Luă o bere din frigider și se întoarse în cameră. Aida respira regulat.  Se uită la pielea albă dezvelită și îi trase bluza în jos cu un gest scurt.

Luă o gură de bere și o puse pe noptieră. Lângă era o carte cu un brocolli pe copertă. O luă în mână. Studiul China, Dr T. Colin Campbell.

            Se duse spre mijlocul camerei și începu să se plimbe în cerc. Metodic.

Biblioteca cu cărți. Noptiera cu cartea verde. Patul cu Aida. Cuvertura căzută. Coșul de hârtii plin. Tabloul cu maci. La geam, cum iti place tie. Biroul cu scrumiera improvizată. Fereastra cu perdelele trase. Biblioteca. Mi-e dor sa ti-o trag pe la spate. Noptiera. Patul. Metodic.

Aida se frământă și se rostogoli pe o parte.

– Am nevoie la baie.

O dezlegă. Fata se întinse și își frecă încheieturile. Privi în urma ei cum dispare în întunecimea holului. Luă berea de pe noptieră. Se încălzise. Auzi cum trage apa și se spală pe mâini.

Se așeză pe marginea patului, în fața lui. Aida îi cercetă fața, apoi privirea îi alunecă pe cicatricea de pe gât.

O smuci de pe pat cu o mână, de gulerul pijamalei. O trase pâna la întrerupător și stinse lumina. Dădu apoi perdelele la o parte, deschise geamul și îi împinse capul afară. Sa-ti bag mana in gura si sa ma musti de placere.

– Te rog. Ștefan. Te rog, lasă-mă.

Sub stâlpul de iluminat se scărpina un câine. Se auzi o ambulanță.

            La geam, cum iti place tie.

Nu se vedea nicio lumină în blocul vecin. Îi băgă degetele în gură. Era uscată.

            O trase de păr în sus. O târî până pe hol, deschise ușa debaralei și o împinse înăuntru. Încuie, se întoarse în cameră și privi pe geam. Câinele plecase.

           

 
Lasă un comentariu

Posted by pe iulie 2, 2015 in Uncategorized

 

O să fac lucrurile altfel

 – Cine e tatăl? Ai de gând să îl păstrezi?

– Da, dar nu-i spun. De data asta o să fac lucrurile altfel. Mai dă-mi o țuică.

Tocmai pentru că știam cine e o căpătuise nu voiam să-i spun nemernicului. După primele palme, fie-mea mi-ar fi spus și laptele supt de la mă-sa dacă ar fi apucat vreodată să sugă de la amărâta de nevastă-mea, Dumnezeu s-o ierte.

Mi-a spus cu obrăjorii umflați și ochii înroșiți că se jucase cu Ional lui Surdu prin fân. Acuma la drept vorbind, nu o țin de rău. Nu-s multe de făcut în satul ăsta uitat de lume. Și soră-sa rămăsese grea în urmă cu doi ani, dar avusese atâta minte să se joace prin fân cu băiatul popii. Era la casa ei acum, cu încă doi plozi agățați de fustă.

Ăștia ai lui Surdu nu au după ce bea apă, nici nu mă gândesc să o dau după Ion. Și dintre toate fetele mele, ea fusesea isteață. Mi-era drag s-o văd cum buchisește la teme toată ziua. D-aia nici nu am pus-o la câmp.

– Unde mergi acuma?

– Până la domn primar. Trece-mă pe caiet cu țuicile. Sănătate.

Orișicât, de crescut nu am cu ce-l crește. I-oi fi spus cam multe luiVasile, și-ăsta mă descoase ca o babă. Eh, pot oricând să-i zic că m-am răzgândit și nu-l ținem. Sau că s-a înșelat fie-mea și nu e grea.Ia uite ce porumbi frumoși areprimarul.

– Să trăiască domn primar. Aș avea o vorbă cu matale.

– Ia zi Costele. Hai aici la umbră. Bei o țuică?

– Beau dacă ai. Săru-mâna, doamna Maria.

– Costele, dumneata ești? Cum o mai duci?

– Cum s-o duc, doamnă, uite a dat necazul peste mine. Fie-mea mică a rămas grea. Nici măcar nu știu cu cine.

– Ce să-i faci Costele, așa e cu cinci fete. Blestemată treabă.

– Dragă, nu mai vorbi prostii. Un copil nu e blestem niciodată. Alții încearcă o viață și nu le dă Domnul niciun prunc. Stai să-ți pun în unul curat. Mariane, bei și tu?

– C-așa e domn primar, și domniile voastre încercați de ceva ani. Hai noroc.

– Sănătate. Încercăm, dar ne-am cam luat gândul.

– Da’ adopție nu încercați? Tare țuica. E de anul trecut?

– De anul ăsta. Nu prea am vrea să adoptăm, știi cum te vorbește lumea. Când nu e copilul tău, lumea se uită chiorâș. Și parcă știi pe cine nimerești.

– C-așa e. Hai noroc. Când culegeți porumbul?

– Păi pe vineri a rămas că vine Vasile cu căruța.

– Auzi, domn primar. Mi-a venit un gând. Dacă îți dau matale copilul?

– Ce vorbești, Costele?

– Păi nu știe nimeni că a rămas Flori gravidă. Și doamna Maria, matele poți să zici că ai rămas, și în vreo trei luni pleci la sanatoriu undeva. Poți să zici chiar că mergi la sora matale în Spania. Eu o trimit pe Flori mâine la vară-mea în Buzău. Când s-o întoarce în doi ani, matale deja îți crești copilul de un an și ceva. Nu că merge? Și pe…

– Eu știu, mă, Costele.

– Lasă-l, Mariane, să termine de vorbit.

– Și pe fie-mea o știți doar. E frumoasă și deșteaptă. Și să vă zic drept, știu că stătea de vorbă cu băiatul ăl mare a lui Damian.

– Cu Răzvan?

– Cu Răzvan. Acuma ea nu a vrut să zică nimic, dar eu cred că e al lui.

– Răzvan e băiat frumos și sănătos. Și citit, mi-a recitat într-o seară tot Luceafărul, cap-coadă.Mariane, eu zic să ne gândim.

– Ce să ne mai gândim. O facem.

– Doamne ajută, Costele, să-ți dea Domnul sănătate. Of că nu mai pot.

– Nu plângeți, doamnă. Mai aduceți un pahar și luați o țuică, se vedeți ce vă întăriți. Domnu primar, deci deseară o sun pe vară-mea din Buzău.

– Sun-o. Maria, mai adu o sticlă de țuică.

– Să fie într-un ceas bun. Și dacă mai puneți încă două-trei sticle lângă asta, eu nu zic nu. Sănătate.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe iulie 2, 2015 in Uncategorized

 

Ti-aș fi vorbit de mâinile mele reci

„E vina ta. E vina ta.  Dacă m-ai fi înțeles, nu s-ar fi întâmplat nimic. Dacă te-ai fi străduit să mă întelegi. Era datoria ta.

Auzisem de la cei de anul trei despre tine. Știam că îți place să vorbești despre Bukowski, și că te ridici în picioare când reciți din Baudelaire. Știam că nu îți place Hesse.

Ce nu știam de la ei e cum strângi din pumnul drept și îi lași apoi să se relaxeze la sfârșitul unei fraze. Nu știam că te ștergi pe rochie de cretă fără să îți dai seama , și nici că îți răsucești o șuviță de păr când ești contrazisă.

Nu că aș fi înțeles cum găseau alții îndrăzneala să te contrazică, și cu atât mai puțin cum reușeau să formuleze idei diferite de ale tale. Fiecare părere de a ta devenea și a mea, era Adevărul meu. L-am abandonat în praf pe Kurt Vonnegut și i-am dat brațul lui Alice Munroe. L-am disprețuit pe Murakami. Mi-am vândut  zeii și i-am venerat pe ai tăi.

În timpul cursului nu puteam scoate o vorbă, tot ce reușeam era să beau ceai de mentă și să încerc să nu vomit. Fantezam uneori că într-o seară la sfârșitul cursului m-ai putea chema deoparte să mă întrebi de ce nu spun niciodată nimic. Ți-aș fi vărsat tot sufletul în poală, ți-aș fi vorbit de mâinile mele reci și fruntea fierbinte, despre sunetul penibil pe care îl scoate stomacului meu când pui o întrebare al cărei răspuns rămâne înțepenit pe buze. Ai fi ghicit că am gura uscată și m-ai fi invitat la un ceai. Mi-ar fi plăcut să avem o discuție profundă, elevată despre o carte. Să-ți aduc o perspectivă nouă, să îți văd ochii uimiți și cercetători pironiți asupra mea. Să mergi acasă, să-mi recitești eseurile și te prindă zorile fumând o țigară.

Acum două zile, în timp ce ne vorbeai despre Faulkner, ai făcut o pauză și te-ai uitat la mine. Ți-am susținut privirea, luând calm o gură de ceai de mentă.Nu știu de ce, am crezut atunci că ai înteles. Că m-ai înteles cu totul, cine sunt și ce gândesc, ce vreau și ce pot.

Am ajuns acasă seara și am scris cel mai bun eseu din viața mea. Te vedeam citindu-l cu o cană de cafea alături, pe un fotoliu. Scriam și vedeam cum recitești la nesfârșit paginile scrise de mine, lăsând cafeaua să se răcească.

Nu am mâncat nimic înainte de curs.  Nu voiam să risc să mi se facă rău, trebuia să fie momentul meu. Nu ai zis nimic . Nu ai zis nimic tot cursul. La sfârșitul orei m-am dus cu gura plină de fiere să te întreb despre eseu. M-ai întrebat cum mă cheamă.”

 
Lasă un comentariu

Posted by pe iulie 2, 2015 in Uncategorized

 

Carouri și unghii roșii

Bărbatul se rostogoli și își aprise o țigară. Studie la lumina flăcării picioarele lungi de lângă el. Ciorapi de plasă, unghii roșii. Se ridică din pat și puse pe noptieră niște bani. Ezită un moment. De pe birou ticăi un ceas. Mai puse o bacnotă și se îndepărtă de pat. Își recuperă cravataîn carouri roșiiși pălăria gri de sub rochia de pe scaun. Se împiedică de un pantof cu toc, apoi de piciorul patului.Bâjbâi de-a lungul peretelui până găsi ușa și ieși fără să zică nimic. Auzi înainte să închidă un oftat ușor.

O mână se întinse peste noptierăși aprinse veioza. Apucă bacnotele de zece lei și ascultă câteva clipe ticăitul ceasului.

Sări înviorată din pat și se întinse prelung. Se uită în oglindă, apoi la ceasul de pe birou. Oftă iar, ridică jaluzele și îngustă ochii rimelați. Luă acetona și își șterse unghiile de la mâini cu grijă. Se aplecă și atinse cu vata unghia mare de la picior, apoi se răzgândi. Intră în baie. În cameră, o bacnotă căzu de pe birou. Ceasul ticăi mai departe.

Ieși grăbit din baie, căută după dulap și scoase un rucsc în care puse câteva caiete și un pix. Își scoase uniforma de pe umeraș, puse rochia în loc și îmbrăcă pantalonii, apoi cămașa. Scoase de sub pat adidașii și se încălță. Peruca o lăsă pe birou, lângă ceas. Tic-tac.

Intră în clasă cu cinci minute înainte să înceapă ora.Privi câteva clipe în jur și se îndreptă spre ultima bancă.

Un bărbat cu cravată în carouri roșii și pălărie gri intră grăbit pe ușă și se așeză la catedră.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe iulie 2, 2015 in Uncategorized

 

Gonoreea nu e cea mai rea

 

Îi pun plicul cu miarele în mâna ca o labă de urs. Pufăie din trabuc mulțumit. Cred și io. Nu cred că se mai aștepta să-i scoatem. Fumul mă irită, mai ales pentru că știu că fumează de paradă. Se crede în Nașul sau ceva, că se vede prea bine că nu trage în piept.

Chioru își pune niște hârtie igienică la nas, încă îi mai curge borșu.  Îi fac lui Cobra semn și mă duc la baie. Nu ne lasă să ne pișăm în a lui, de obicei o folosim pe a clubului, dar știu că nu o să comenteze nimic în seara asta.

Încăperea e mai puțin curată decât mă așteptam. Șterg cu o bucată de hârtie igienică oglinda. Ochiul drept e vânăt. Îl studiez atent și trag concluzia că nu e mare brânză. Atâta doar să nu curgă sânge. Mă spăl totuși atent și mă piș îndelung în veceul cu pete galbene pe bazin. Pe la mijlocul jetului mă gândesc la curul gol al lui Cobra lipit de colac și mă înfior. Trag apa și mă spăl îndelung cu săpun.

Când mă întorc Chioru stă pe margine scaunului și rânjește la Cobra ca o hienă care încearcă să fure o copită de antilopă din gura leului. Se aude o ciocănitură și intră Pește. Schimbă câteva cuvinte cu Cobra pe un ton scăzut. Ne face apoi semn să venim după el.

Ne duce într-un separeu și trage ușa glisantă când iese. Se aude BUG Mafia și pute a tutun și transpirație.

În mijlocul camerei stau pe un pat două doamne. Chioru își arată dinții lipsă.

Una din ele vine la mine și îmi pune mâna pe prohab. Se lasă în genunchi și îmi descheie fermoarul. Căcat.

Îmi transpiră ceafa și o împing înainte să-mi atingă pula cu limba. Chioru geme și mă uit în direcția lui. E deja cu mâna pe ceafa curvei lui și o împinge mai tare.

Mă uit la bruneta îngenucheată în fața mea. Are părul curat, dar asta nu înseamnă nimic. Se uită în sus la mine și observ că are urdori la ochi și buzele crăpate. Îmi calculez opțiunile. Nu am timp. Aud alt geamăt.

Vede că nu schițez niciun gest și atunci mi-o ia în mână și începe să o maseze. Are unghiile date cu ojă albă, dar se vede mizeria sub. Mă cutremur.

Mă uit iar la Chioru, care are ochii închiși și gâfâie.

Simt umezeală și căldură și știu că mi-a luat-o în gură. Încerc să mă relaxez. Sifilis. Dacă are răni în gură și mă zgârie cu dinții, poate SIDA. Chioru geme iar și văd că se împinge în gura ei.

Gonoreea nu e cea mai rea, știu că se tratează. Își dezlipește gura și văd un firișor de salivă care încă o mai leagă de pula mea flască. Îmi aruncă o privire și simt  o mâncărime. Herpes?

Chioru se împinge din ce în ce mai tare. Văd că i-a dat iar borșu pe nas, dar nu pare să observe. Curva îmi aruncă o nouă privire. O împing  într-o parte și Chioru deschide ochii și rânjește la mine. I-aș scoate și ultimii dinți, dar sângele care i s-a întins pe buză mă oprește.

Ies din cameră și merg la veceul clubului. Ignor privirile unui bețivan care se pișă lângă chiuvetă, mi-o scot și încep să o spăl.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe iulie 2, 2015 in Uncategorized

 

Nu poți rămâne

Ascultă, tu nu știi, dar o să te privez în câteva minute de dreptul tău la viață, nu o să ți se dezvolte niciodată mâinile, universul nu o să-ți audă niciodată primul tău strigăt, pământul nu să-ți simtă niciodată primii pași, nu o să ți se pupe degețelul mic de la mâna stângă, nu o să simți niciodată o coroniță de flori pe cap, nu o să îți tai unghiile, nu o să mă privești niciodată în ochi, nu o să te julești la genunchi, nu o să iei niciodată amendă în tramvai, nu o să înjuri, nu o să săruți, nu poți să mă condamni pentru ce urmează să fac, nu ai fi avut o viață normală oricum, nu ar veni nimeni să te vadă cum te frămânți în pătuțul tău, la masa de Crăciun nu ne-ar chema, și dacă ne-ar chema, nu s-ar uita nimeni la tine, nimeni nu ți-ar aduce cadouri, verișorii tăi ți-ar striga răutăți, ai asculta pe la ușă ce zic despre tine mătuși grase cu părul scurt, bându-și ceaiul și scuipând bucăți de prăjitură printre cuvinte care ți-ar trasa dâre pe obraji, sămânța răului, copilul ăla blestemat, și ai veni la mine să mă întrebi, și eu m-aș gândi poate la același lucru, sămânță a răului, ai avut atâta forță cât să prinzi viață printre zbaterile mele, implorările, gemetele, mi-a rupt bluza, plânsetele, mă strânge de gât, leșinul de câteva secunde, e cu gura pe sânii mei, trezitul tot într-un țipăt, dezgustul, e în mine, rugămințile, Doamne Dumnezeule, să se termine mai repede, e acolo în mine și parcă nici nu a plecat când intră iar, nu mă lasă în pace, lasă-mă în pace, te rog, te rog nu mai intra iar, te rog,  la sfârșit mă lasă, dar rămâi tu, cum ai putut să rămâi, copil blestemat, sămânță a răului, când ți-ai face temele la birou și te-ai concentra să îți iasă S-ul buclat în două părți, eu m-aș uita la tine și m-aș gândi cum ai rămas, ai rămas, nu poți să rămâi, m-ar îngrozi primul tău țipăt, tu, copil cu rubrica necompletată în dreptul tatălui, nu aș putea să te las să sugi din pieptul meu, nu te-aș lăsa să dormi cu mine în pat, e vina ta, tu ai vrut să rămâi în mine, nu poți să rămâi până la capăt, vine asistenta, nu ai de ce să mă condamni,  nu poți rămâne, trebuie să pleci.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe aprilie 25, 2015 in Uncategorized

 

Vâscos

Înting ultima bucată de pâine în sosul rămas în farfurie când simt furnicături in obraji.  Îmi scarpin barba nerasă de câteva zile ( femeia mea mă tot înnebunește să ma bărbieresc), dar senzația vine din interior.

Muierea îmi toarnă în pahar vin, dar nu știu ce dracu, parcă nu îmi vine să beau. Se uită la mine chiorâș și mă face să vreau să-i dau un dos de palmă, dar îmi prinde intenția și se cară  în cămară cu sticla. A dracu muiere.

Când mă ridic să dau la vaci, simt prelingându-se ceva ca un lichid vâscos pe sub piele. Parcă pornește mai de sus, din șolduri și acum se scurge încet spre genunchi, prin interior.

Înaintez greu, parcă am aracet în mine.  Mă opresc să răsuflu lângă stupi.  În grădina de lângă casă am doar cinci, dar în total dețin șaizeci.

A avut Odobescu vreo cincizeci până să moară.  Ne certam mereu, că nu era vad pentru amândoi. De unde atâția salcâmi. Eu aveam doar zece pe vremea aia, dar ăsta nu se lăsa și-și înmulțea familiile de albine în fiecare an. Îl vedeam mereu, ba în vale la Ciorăști, ba în deal la Hurezani, ba la Gorganu, cu căciula lui albă dată pe frunte, asudând și privind atent în stup.  Niciodată nu purta costum de protecție.  Mi-au povestit că atunci când l-au găsit, era tot plin de viermi și puțea, deși zăcea în desișul pădurii, la umbră.

Brusc,  parcă o sută de kilograme de gelatină îmi apasă pe vezică.  Mă deschei la pantaloni ca să mă ușurez în iarbă.

Nu curge nimic. Încerc să mă relaxez și simt cum îmi traversează urina tractul. Numai că nu curge nimic. În schimb, înăuntru se tot prelinge ceva. Îmi vine să vomit și chiar îmi urcă ceva pe gât în sus, dar nu e amăreala pe care o anticipez.

Acum am aceeași senzație de aracet peste tot. Parcă stă să curgă ceva și din nas, și degele sunt mai pline și mai grele. Mi se face frică și încep să transpir la frunte.  Duc mâna sus și dau de ceva lipicios. Nu e transpirație.

Greutatea ce îmi apăsa vezica se ridică, și din capul penisului văd scurgându-se imposibil de încet ceva.  Încep să înteleg. Albinele mele. Albinele lui Odobescu. Muierea avea dreptate. Albinele nu iartă.

Cad înainte să se prelingă primele picături în iarbă.  În gură am un gust grețos de dulce, și ultimul lucru pe care îl văd sunt ochii căscați ai lui Odobescu,  cum zăcea cu căpățâna spartă lângă bâta cu care i-am spart capul,  în deal, la Hurezani.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe aprilie 17, 2015 in Uncategorized

 
 
Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.